L’amore lontano (Amor de Lohn) | Geo Vasile

Versione în limba română: Geo Vasile
Versiona tradotta in italiano: Antonetta Carrabs

L’amore lontano
Amor de Lohn

Octombrie se resimte
în această palidă geană de soare
acolo unde drumul Romei ajunge ţărmul chipului tău

L’ottobre è tornato
in questo pallido filo di sole
là dove la strada di Roma giunge sugli orli del tuo viso.

Este ziua cea nouă în zborul calm al lunii
dincolo de cel mai dulce între cânturile sale
şi înţelesul acestui cer aşternut în umbra de azur a munţilor

È il giorno nuovo nel volo lento della luna
oltre il più dolce di tutti i suoi canti
e il senso di questo cielo disteso all’ombra azzurra dei monti.

În acest palpit îndepărtat ce se înalţă
voi împleti ghirlande-n vânt
şi îţi voi aduce daruri de purpură
line precum petale de ciclame

In questo battito lontano che si leva
io intreccerò ghirlande nel vento
e ti porterò doni di porpora
leggeri come petali di ciclamini.

Mâine

Domani.

Mâine îţi voi aşterne ramurile
în valurile-ntreţesute de primăvară
în fiecare floare vie
sub briza ierbii fragede la asfinţit de colină

Domani adagerò i tuoi rami
nei flutti intessuti di primavera
in ogni fiore vivo
nella brezza dell’erba tenera al tramonto di collina.

Pentru tine
pentru mine
poezia îşi desfrunzeşte încă tăcerile
şi se răsfiră pe vale într-o rafală de vânt

Per te
per me
la poesia disfoglia ancora i silenzi
e si sgrana sulla valle in un colpo di vento.

III

Şi mă priveşti…
după învolburarea mării sub vânt
şi cea dintâi înseninare!

E mi guardi…
dopo la mareggiata di vento
e la sua prima schiarita!

În profunzimea locului îmi intră lumea
mă cotropeşte
şi câteva frunze se adaugă florii îmbobocite.

Nella profondità del luogo mi entra il mondo
m’invade
e qualche foglia si aggiunge al fiore aperto.

Este chiar timpul
lipit de cârca norului dinspre munte
ce plămădeşte lumina şi-apoi izbeşte
în propria muţenie de-apoi.

È il tempo giusto
stretto addosso alla nube di montagna
che la luce plasma e poi percuote
nel suo tacitamento.

Amintirea ta reîncepe din nou sub cerul liber
între aroma câmpiilor
şi transparenţa primei dimineţi

Il ricordo di te riprende a cielo aperto
fra l’aroma dei campi
e la trasparenza del primo mattino.

XIV

E lovit cu netezişul văzduhul acestei toamne
urmărite şi sorbite de ziua care fuge.

È colpita di piatto l’aria di quest’autunno
rincorso e risucchiato dal giorno che fugge.

Şi-acolo te văd.

Ed è lì che io ti vedo.

Eşti val îngroşat ce se scurge din amforă
şi cade-n adâncul meu
acolo unde bate-n verde meiul

Sei tumido flutto che cola dall’anfora
e cade sul mio fondo
là dove verdeggia il miglio.

Adaşti în casa lui Enea
deasupra tulpinilor mele
dincolo de-ntâmpinarea gândurilor

Ti adagi nella casa di Enea
sopra i miei steli
oltre l’incontro dei pensieri

şi scrutezi cerul pe linia acoperişurilor exact în punctul
obârşiei mele
şi al profunzimii tale.

e scruti il cielo sul filo dei tetti nell’esatto punto
all’origine della mia
e della tua profondità.

Leggi anche: Geo Vasile – Poesia italiana tradotta